

Simplă - 20 MIN
Mac & Cheese la cuptor
Produsele de care ai nevoie
Ingrediente
Număr de persoane
4
250
g de Melcisiori Panzani
250
ml de lapte
3
linguri de ulei de măsline
2
linguri de amidon de porumb
1
vârf de cuțit de nucșoară măcinată
100
g de brânză cheddar și gruyère rasă
Sare și piper
Ingrediente pentru garnitură
Număr de persoane
4
50
g de brânză cheddar rasă
2
linguri de pătrunjel proaspăt mărunțit
Pregătire
1
Într-o oală mare, la foc mediu, dă apa în clocot cu puțină sare și apoi fierbe pastele chifferini timp de 6 minute. Odată pregătite, scurge-le și dă-le deoparte.
2
Într-o oală mare, la foc mediu, adaugă uleiul de măsline, amidonul de porumb, nucșoara, sarea și piperul. Fierbe circa 1 minut, amestecând până ce capătă o culoare ușor aurie.
3
Adaugă puțin câte puțin laptele, amestecând circa 5 minute până ce sosul se îngroașă.
4
Se ia sosul de pe foc, încorporează în el brânza cheddar și brânza gruyère, amestecă totul bine până când cele două brânzeturi s-au topit complet și au fost bine încorporate.
5
Varsă sosul peste melcisiori și amestecă cu grijă, cu ajutorul unei spatule până când pastele sunt complet acoperite de sos. Asezonează cu sare și piper, dacă este necesar.
6
Împarte amestecul de paste melcisiori în 6 părți egale, varsă în recipiente individuale și garnisește cu restul brânzei cheddar.
7
Într-un cuptor preîncălzit la 180°C, coace mac & cheese 20 de minute până ce capătă o culoare aurie.
8
Scoate mac & cheese de la cuptor și presară peste pătrunjel mărunțit. Lasă mac & cheese să se răcească 10 minute înainte de a servi.